Oamenii de știință au fost șocați de mai multe incidente recente în care balene ucigașe au lovit ambarcațiunile aflate în apele din coastele Spaniei și Portugaliei.
În ultimele două luni, din sudul până în nordul Spaniei, marinarii au sunat de mai multe ori autoritățile din cauza unor „întâlniri îngrijorătoare” cu balene ucigașe. Cârmele a două ambarcațiuni au fost avariate, un marinar a suferit leziuni în urma impactului și alte bărci au înregistrat pagube considerabile.
Cel mai recent incident a avut loc la data de 11 septembrie, în apropiere de A Coruña, pe coasta de nord a Spaniei. Halcyon Yachts transporta o barcă spre Marea Britanie atunci când o orcă i-a lovit pupa de cel puțin 15 ori, potrivit lui Pete Green, directorul companiei. Barca a fost în cele din urmă adusă înapoi în port pentru evaluarea pagubelor.
În același timp, la peste 110 km depărtare, la Vigo, au fost văzute mai multe balene ucigașe, în apropiere de locul în care s-au produs alte două incidente recente. La data de 30 august, un vas sub pavilion francez a trimis semnale radio către Garda de Coastă și a anunțat că este „atacat” de balene ucigașe. Câteva ore mai târziu, un iaht din Spania și-a pierdut parte din cârmă în urma unui incident cu orci.
Fiind mamifere sociale foarte inteligente, balenele ucigașe sunt cei mai mari membri din familia delfinilor. Oamenii de știință care studiază o populație mică de orci din Strâmtoarea Gibraltar au explicat că acestea sunt curioase și este normal să urmărească îndeaproape o ambarcațiune, însă incidentele recente nu sunt normale.
Autoritățile spaniole au avertizat ambarcațiunile să „păstreze distanța” față de orci. Totuși, incidentele prin care au trecut marinarii în lunile iulie și august sugerează că acest lucru ar putea fi dificil, scrie The Guardian.
Cel puțin un grup de orci ar fi urmărit în mod activ ambarcațiuni, cercetătorii fiind de acord că un astfel de comportament este „extrem de neobișnuit” și „îngrijorător”. Este mult prea devreme să știm ce se întâmplă cu adevărat, însă aceste incidente ar putea indica un nivel ridicat de stres într-o populație aflată deja în pericol.
Societățile de delfini albi sunt aproape la fel de complexe ca cele ale oamenilor
Wikie, prima balenă ucigaşă din lume care ”vorbeşte” şi numără până la trei